Sunt o persoană care toată viața a lucrat mai bine sub presiune. Niciodată nu am putut să învăț lecțiile de la școală atunci când mi se predau, ci atunci când urma să mă lovesc de ele în ziua următoare la test. Mi-am făcut licența în utltima lună, înainte să o prezint și-a ieșit bine. Mi-am făcut disertația cu două săptămâni înainte să mă prezint în fața comisiei, asta după ce m-am întors din stagiul Erasmus. Și-a ieșit foarte bine. Ideea e că lucrez excelent sub presiune și mai puțin excelent când îmi dau mână liberă. Dovadă vie este și blogul. Faptul că în 5 ani de existență nu am fost capabilă să îmi formez un program de care să reușesc să mă țin, spune multe. Nu e că nu am dedicație sau pasiune, e că nu mi-e frică de mine. Nu am factorul acela care să-mi pornească adrenalina și să mă oblige să mă concentrez, să mă organizez și să dau tot ce-i mai bun.

Vizionam clipul ăsta al lui Elle Fowler și mă gândeam că:

1. nu am mai văzut un clip de-al ei de ani de zile

2. nivelul ăsta de dedicație în planificare mă sperie. Îmi provoacă un mini atac de panică.

Probabil că n-o să fac niciodată asta. Însă nici procrastinarea în așteptarea unui termen limită nu e o soluție. Îmi propun să mă organizez de când mă cunosc și nu-mi iese. 

„Când nu mi-e frică de mine” - Vreau să spun, când nu am un termen limită impus care să mă provoace. Toate tentativele mele de organizare sună cam așa:

Sună distractiv nu-i așa?

Dacă tot ți-am împărtășit ce se întâmplă atunci când procrastinez, hai să-ți spun cum duc la capăt o sarcină. 

• Pasul 1: stabilesc deadline-ul (sau îl primesc de la alții, în funcție de sarcină).*
• Pasul 2: estimez timpul necesar îndeplinirii sarcinii. 
• Pasul 3: scurtez timpul necesar până ajung la timpul MINIM în care pot îndeplini acea sarcină.
• Pasul 4: fac orice altceva în afară de sarcina respectivă până când ajung la acel timp minim de care am nevoie. 
• Pasul 5: duc sarcina la capăt, de cele mai multe ori cu idei bune (fără modestie falsă). 
• Pasul 6: Nimeresc deadline-ul la fix sau termin cu 1, 2 minute înainte. 

Problema e că nu întotdeanua există cineva care să îmi impună deadline-uri. Și atunci, trebuie să îmi impun eu.

Pentru blog și, mai nou, Youtube, cel mai simplu mod de a rămâne constantă e să promit o colaborare. Odată ce am stabilit ceva cu o altă persoană, de comun acord, pot să trec liniștită (sau agitată) prin pașii 1-6 de la frică. Frică de ce? Frica de a dezamăgi un om care și-a pus încrederea în mine. Pentru că atunci când dezamăgesc pe cineva, mă dezamăgesc mai tare pe mine însumi. 

Pentru activități personale, de obicei aleg să „mă laud” cuiva cu sarcinile mele de rezolvat (și acel cineva e de cele mai multe ori Diana, prietena mea cea mai bună). Astfel știu că dacă nu mă țin de cuvânt, sunt trasă de urechi că nu am făcut ceea ce am zis că fac. 

Vreau să mă organizez în ceea ce privește blogul și canalul de Youtube. Și de asta am hotărât să scriu acest articol. Intenționez să scriu un număr de articole și să filmez și editez câteva clipuri, pe care apoi să le programez. Asta ca să am o bază, ca apoi să simt că mă motivează faptul că nu mai am articole programate, care să mă lase să procrastinez. Sper să-mi iasă. Vă țin la curent. 

Until next time, yours,