*For english, scroll down*
Îmi amintesc primul abonat pe care l-am avut pe blog, și tot odată primul comentariu, de la aceeași persoană, anunțându-mă cu duioșie că abia așteaptă să citească mai mult și că se bucură că e prima care mă urmărește. Atunci mi-a săltat inima; la fel îmi saltă și acum, ori de câte ori văd un abonat nou, un like nou, un comentariu nou. De ce? Ați crede că m-am obișnuit, dar nu, încă mă minunez că oameni pe care nu-i cunosc vor să mă citească. Încă aștept nerăbdătoare feedback pentru ceea ce fac, pentru că feedback-ul, bun/rău, m-a adus până aici. Și nu pot să vă mulțumesc îndeajuns.
Mulțumesc!
Mulțumesc celor care m-au ajutat!
Mulțumesc celor care m-au criticat!
Mulțumesc celor care m-au ignorat!
Mulțumesc sponsorilor cu ajutorul cărora am organizat acele puține giveaway-uri și concursuri drept răsplată!
Mulțumesc celor care s-au înscris la concursurile organizate aici!
Mulțumesc celor cărora le sunt dragă!
Mulțumesc celor care nu mă suportă!
Mulțumesc tuturor bloggerițelor de beauty din România, pentru prietenia oferită!
Vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați ajutat să devin mai bună în ceea ce consideram până acum a fi doar un hobby! Mi-am dat seama că e mai mult de-atât, blogul și machiajul pentru mine sunt, în momentul de față, un mod de viață, o experiență pe care n-aș fi putut-o trăi fără ajutorul vostru! Așadar, vă mulțumesc!
Postarea asta e lungă, și poate plictisitoare..așa că nu o mai lungesc. Vă spun doar că aceste cuvinte au venit din suflet, și că reflectă în totalitate sentimentele mele de acum. Pentru voi, JOS PĂLĂRIA!
at 1 something PM...4th of june 2010, I, Anca Pop, picked an alias, Aqua_shell, and started a blog. No, Not just a blog, a beauty blog, an escape from my life filled with routines, a place of refuge, a project I didn't think would last more than a few months...just like my other projects didn't. Still, I notice with a huge pride in my heart, that I've made it! I've made it for 2 whole years! I can't believe it... almost 600 people are subscribed to my posts, 800+ "like"me on Facebook, almost 130 people follow me on Twitter...And it may not seem like much, but for me, it seems like a lot! I never imagined getting this far, that someone would ever be interested to read me, to get to know me and to like me.
I remember the first follower I got on the blog, and the first comment as well, from the same person, letting me know that she can't wait to read more of my posts, that she was glad she was the first follower I had. Then, my heart skiped a beat, and so it does now, every time I get a new follower, every time I get a new like, a new comment. Why? You'd think I got used to it, but no, I still wonder why people I don't know are interested in reading me. I still anxiously await feedback from you, for everything I do, good or bad, I got to where I am because I had feedback from you! And I can't thank you enough. Thank you!
Thanks to those who helped me!
Thanks to those who criticized me!
Thanks to those who ignored me!
Thanks to all the sponsors who helped me organise the few giveaways I did for you guys!
Thanks to those who entered my competitions!
Thanks to those who like me!
Thanks to those who can't stand me!
Thanks to all the romanian beauty bloggers, for their friendship!
Thanks to each and every one of you, for helping me become better at what I thought was just a hobby! I realised it's more than that, the blog and make-up are for me, right now, a way of life, an experience I couldn't have lived without your help! And for that, I Thank YOU!
This post is getting long, and maybe boring..so I'll leave it at that. I just want to say that these words you read here, belong to my soul, and are the real reflection of my feelings right now. For you, OFF WITH THE HAT!
until next time, yours,
2 year old
Happy anniversary!!! ti pup
RăspundețiȘtergereNu stiu daca ti-am mai lasat comentarii pana acum, dar de citit te-am citit:D
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru aniversare si la mai multe zic!
multumim si noi...lma!!
RăspundețiȘtergereLa multi ani :X sa continu inca 2 ani :*
RăspundețiȘtergereLa multi, multi ani si cat mai multe postari inspirate!
RăspundețiȘtergereMultumesc! inseamna mult pentru mine :*
RăspundețiȘtergereMultumesc scumpa :*
RăspundețiȘtergereThank you! :*
RăspundețiȘtergereHappy Blogaversary and I hope we'll all live and write happily ever after in this great virtual environment ... or at least for the next few years!
RăspundețiȘtergereSa-ti aduca blogul bucurii si satisfactii!
Multumesc! :* sa speram ca asa va fi!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult! ca bine zici, si eu sper sa traim mult si sa scriem toate mult timp de-acum incolo!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru blog, sa o tii tot asa ;)
RăspundețiȘtergereLa multi , multi anj :*
RăspundețiȘtergereLa multi ani si la cat mai multe postari!
RăspundețiȘtergereMultumesc :D
RăspundețiȘtergeremultumesc :*
RăspundețiȘtergereMerci :)
RăspundețiȘtergerela multi ani si la cat mai multe postari:*
RăspundețiȘtergereLa multi multi ani! :D
RăspundețiȘtergereMultumesc :D
RăspundețiȘtergereMultumesc :*
RăspundețiȘtergereLa multi ani! La cat mai multi anisori de blogging! >:D<
RăspundețiȘtergereMultumesc >:D<
RăspundețiȘtergerela mai multi ani in blogosfera >:D<!
RăspundețiȘtergereNu a fost deloc plictisitoare. Se vede ca a venit din suflet! Mi-a placut mult:*
RăspundețiȘtergereLa multi ani si la mai mare!!!:*:*
La Multi Anisori!!! (Si sa ne vedem la scoala, la 8 anisori :D) <3
RăspundețiȘtergereMultumesc >:D<
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ti-a placut! Multumesc :*
RăspundețiȘtergerehihi :D multumesc :*
RăspundețiȘtergerela multi ani draga mea!!!astept sa faci postare de genul acesta si la anul si peste 2 ani!:*
RăspundețiȘtergereLa multi bloghishori....si felicitari pentru tot ce faci si pentru acest post care a mers la corason...:)
RăspundețiȘtergereMultumesc mult! :*
RăspundețiȘtergereaww! Multumesc! inseamna foarte mult pentru mine! :*
RăspundețiȘtergereLA multi ani si cat mai multe postari frumoase!!!
RăspundețiȘtergerela multe..postari :)
RăspundețiȘtergereMultumesc :D
RăspundețiȘtergereMultumesc
RăspundețiȘtergereLa multi ani si la cat mai multi cititori!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult mult de tot! :*
RăspundețiȘtergereLa multi ani Ancuta pentru blogg....la cat mai mu;ti ani de blogg si la cat mai mu;lti cititori...din ce in ce mai multi...sa fii frumoasa si vesela si sa ne scrii lucruri frumoase,dar si utile...pupicei de aniversare,Neta
RăspundețiȘtergereLa multi ani Ancuta,la cat mai multi ani de blogg si la cat mai multi cititori...sa fii frumoasa si vesela si sa continui sa ne scrii despre lucruri frumoase,dar si utile....pupici de aniversare,Neta:*
RăspundețiȘtergereMultumesc mult Neta! :* inseamna enorm pentru mine
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru cei doi anisori si pentru tot ce ai obtinut pana acum. La mai mare!
RăspundețiȘtergereMultumesc :D
RăspundețiȘtergereLa multi ani!!
RăspundețiȘtergereLa multi ani nu numai bloguletului tau cat si tie! Iti doresc din suflet numai bine! Te pup si weekend cat mai placut! :*
RăspundețiȘtergereMultumesc
RăspundețiȘtergereMultumesc Andreea! La fel iti doresc si eu tie! :*
RăspundețiȘtergereLa multi ani!!! un blog de interes pentru noi fetele :) la cat mai multe postari de calitate si sper sa ne inveselesti in continuare!!!!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult de tot! :*
RăspundețiȘtergereLa multi ani blogului tau, la cat mai multi !!!
RăspundețiȘtergere..astazi si al meu a implinit un anisor :D
Multumesc Mihaela! La multi ani si blogului tau! iti doresc tot ce s-a zis in comentariile de mai sus! :*
RăspundețiȘtergere