Ştii când rămâi fără fond de ten şi vrei să cumperi tot ce există pe piaţă? Cam așa ceva s-a întâmplat și atunci când am cumpărat eu prima sticluță de fond de ten Rimmel Match Perfection. Asta se întâmpla la câteva zile după ce am cumpărat cea de-a doua sticluță de fond de ten Rimmel Lasting Finish, dar despre acesta din urmă, voi vorbi cu o altă ocazie. Azi vreau să îți povestesc despre părțile bune și părțile rele ale fondului de ten Match Perfection, care este experiența mea cu el și cum îmi place să îl folosesc. 

Cei de la Rimmel pretind că acest fond de ten se adaptează nuanței pielii tale, că menține tenul hidratat atunci când este purtat (ceea ce l-ar face ideal unui ten uscat), că are un efect de blurare al porilor și imperfecțiunilor de pe față și că are o textură ușoară. Mai mult, acesta are un grad SPF 20. Nu în ultimul rând, pretinde că are un grad de acoperire mediu spre mare, oferind „invisible coverage for a visibly perfect skin” (tr. acoperire invizibilă pentru o piele vizibil perfectă). Bine, sloganul sună ciudat, dar atunci când ești entuziast de beauty, o acoperire bună și totuși invizibilă poate fi ceva ce să-ți dorești. 

Produsul vine într-un recipient cu pompiță. Al meu e în nuanța cea mai deschisă, 100 Ivory, dar, pentru că sunt brânză telemea, pentru că sunt prea albă, nici măcar aceasta nu mi se potrivește perfect. Dozajul e ușor de făcut din pricina pompiței, însă aplicarea produsului pe ten îți poate da bătăi de cap, în special dacă ai zone uscate sau descuamate. În funcție de metoda cu care îl aplici și cantitatea pe care o folosești la aplicarea sa, poți obține un rezultat mai plăcut sau mai puțin plăcut. Iată ce-am descoperit eu în privința aceasta:

În imaginea de mai sus poți observa o variantă mai stilizată a unui swatch pe care l-am făcut produsului, pe hârtie. Varianta nestilizată scoate la iveală motivul pentru care tenul meu nu se simte uscat atunci când port fondul acesta de ten.  De îndată ce am pus pe hârtie produsul, aceasta a început să absoarbă excesul de ulei din acesta. Pe de altă parte, acesta este și motivul pentru care obișnuiesc să tapotez cu un strat de șervețel tenul, la câteva minute după aplicare. Astfel, îi ofer fondului de ten suficient timp încât să se așeze pe fața mea, iar apoi elimin excesul de ulei care ar putea să strice machiajul. 

Pe piele, nuanța pare foarte apropiată de nuanța mea naturală - una deschisă, cu un subton neutru. Doar că, după ce stă puțin pe piele, fondul de ten începe să oxideze. Diferența nu este una foarte mare, însă eu fiind și așa mai albă la față decât fondul de ten, se vede când începe să își schimbe culoarea puțin. Partea bună e că poate fi mascat cu o pudră bună sau cu bronzer. 

Dacă e ceva ce mă satisface însă, la acest produs, este cu siguranță faptul că respectă promisiunea legată de gradul de acoperire. Tenul meu, și așa sensibil, are câteva pete roșiatice care sunt fie coșuri, fie urme ale acestora. Deși pot să ies din cas fără să le acopăr, îmi place să văd o nuanță uniformă a tenului meu atunci când am nevoie. Iar din acest punct de vedere, fondul acesta de ten face exact ceea ce promite. Oferă un grad de acoperire mediu, ascunzând cu succes petele de pe fața mea, însă trebuie ajutat puțin de un corector dacă petele sunt ceva mai intense. În imaginea de mai jos, am aplicat produsul cu o pensulă flat top, așa că poți observa (destul de greu) și faptul că stratul este ceva mai substanțial. Prin contrast, atunci când îl aplic cu un burețel, obțin o acoperire mai slabă, însă o textură mult mai asemănătoare pielii.