Povestea periuței de dinți

Scriind un articol pentru job am descoperit câteva informații tare interesante despre periuțele de dinți și am zis că trebuie să vi le împărtășesc! Așa că azi vă povestesc despre istoria periuței de dinți și la cum a ajuns ea ceea ce este azi.

A fost odată ca odată o civilizație antică în Babilonia care a descoperit că rămuricile unor copaci precum arborele de ceai au proprietăți antibacteriene. Probabil având probleme dentare destul de accentuate, cineva din civilizația lor s-a gândit să rupă o rămurică, să o ascută la un capăt (ca scobitorile) și să o răsfire la celălalt și cu ea să-și curețe dinții. Ca orice lucru magic și „modern”, metoda a fost preluată foarte rapid și de ceilalți oameni din civilizația respectivă. Mai apoi, chinezii și-au dat seama că pot folosi acele rămurele ca să-și împrospăteze respirația.

Că tot am menționat chinezii, știai că prima periuță de dinți în forma clasică pe care ne-o imaginăm noi a fost găsită în China și provine din timpul dinastiei Tang (619 – 907)? De ce spun că e așa cum ne-o imaginăm? Pentru că era confecționată din fire de păr de porc (fire care se presupune că erau colectate de la porcii care trăiau în zona Siberiei sau în nordul Chinei, pentru că acei porci aveau firele de păr mai ferme datorită frigului). Iar ca să facă un mâner, alegeau fie bambus fie os.

Mânerul de os a fost folosit până la apariția plasticului (deci pe la începutul secolului trecut), însă periuța de dinți a continuat să se transforme și să se adapteze vremii și până atunci. De fapt, primul om care a manufacturat și comercializat periuțe de dinți la scară largă (prin 1780), a făcut asta după ce a ieșit din închisoare (unde a confecționat prima astfel de periuță). Erau adaptate nevoilor și buzunarelor celor care le cumpărau și aveau fire de păr de porc pentru un preț redus sau chiar de bursuc pentru cele scumpe.

Primele fire de păr din periuțele de dinți se pare că au fost înlocuite cu nailon prin 1938 și mânerul așa cum am spus și mai devreme, tot cândva în această perioadă.

Apropo, până prin 1873 „pasta” de dinți era un produs pudră.

Din ce-am citit, europenii s-au bucurat cel mai tare de invenția periuței de dinți moderne și au adoptat-o foarte repede (era la modă să deții o periuță de dinți). Americanii însă, au adoptat periajul zilnic doar după primul război mondial.

Oricum, periuța modernă, din plastic, încă dăinuie prin băile noastre deși are un adversar pe măsură – periuța de dințielectrică, inventată în Elveția prin 1954.

Și-au trăit fericite până la adânci bătrâneți... (sau până au trebuit schimbate!)

Și apropo de periuța electrică, am dat peste cercetări care arată că este mai eficientă decât una clasică și că gingivita este mai rar o problemă când folosești periuța de dinți rotativă. Mă gândesc că ăsta o fi și motivul – faptul că se rotește și elimină mai bine placa de pe dinți.

Mă gândesc și eu să fac marea schimbare de la o periuță normală la una electrică, iar printre opțiuni o am și pe cea de la Philips, reîncărcabilă, numită Sonicare.

Voi ce părere aveți? Folosiți periuțele de dinți electrice sau ați rămas fidele celei clasice?

Until next time, yours,