Despre spitale...

Am revenit acasă! Operația a reușit iar acum am 3 șuruburi cât degetul meu mijlociu în tibie..dar nu contează, mă fac bine :)
Pentru că am petrecut ultima săptămână în spital și a fost oribil, vreau ca măcar aici să-mi vărs nervii pe sistemul sanitar din România. Deci be warned, va fi o postare plină de nervi mei, care nu are nicio legătură cu tema blogului, dar nu mai îmi pasă. Nu oblig pe nimeni să citească această postare, dar nu pot să nu comentez despre situația asta.

De cum am ajuns în salon am avut un gust amar față de spital, față de personalul spitalului, față de tot. Să vă descriu salonul: trei paturi îngrămădite atât de tare încât erau lipite pat noptiera pat noptiera pat noptiera perete, noptierele ruginite, uzate, la fel ca paturile de altfel, pereți crăpați, dar pe peretele din față stă frumos amplasat un televizor cu ecran plat care funcționează pe cartelă (ce costa 10 lei/oră). Nu vă zic cât de out of place părea acolo acel televizor.

Trecând de aspectul salonului în general, la „partea mea” de salon, imaginați-vă patul cu așternuturi neschimbate încă de la ultimul pacient... (a trebuit să mă cert cu infirmierele să schimbe așternutul ca să pot ocupa patul..)

Mai mult decât atât..în salon cu mine era o bătrânică imobilizată la pat, care avea nevoie de mai mult ajutor din partea infirmierelor, mai ales ținând cont de faptul că nu era din oraș deci nu avea cine să o viziteze și deci să o ajute.  Păi aceste doamne care sunt angajate ca să facă treaba nu se deplasează în direcția pacientului decât contra cost...cel puțin 5 lei deplasarea...ceea ce este strigător la cer având în vedere că ele sunt deja plătite pentru serviciul respectiv (că e o sumă oarecum mică e partea a 2a.. dar e plătit totuși). Mi se pare degradant.

Orele de vizită...oo da..aspectul acesta m-a șocat cel mai tare... pacienții au permisiunea de a primi vizite între orele 14 și 16, de luni până vineri. Ce m-a șocat e că pe lângă faptul că 2 ore mi se pare prea puțin, acel program de vizită e și prost amplasat. Majoritatea oamenilor lucrează în timpul săptămânii la acele ore...deci pacienții de la ortopedie nu prea au cum primi vizite. Mi se pare absurd și revoltător lucrul acesta, pentru că la urma urmei e un spital, nu un penitenciar. Dacă vrei să încerci să te strecori în spital după programul de vizită, te lovești de uși care se deschid pe bază de cartelă, pe care bineînțeles nu le poți deschide.

All in all, aspectul spitalului e deplorabil, personalul e înjositor, iar pacienții sunt aproape privați de vizitele celor dragi, care într-o oarecare măsură ajută și la vindecare.
Părerea mea este că spitalul este condus prost, investițiile sunt făcute greșit și în chestii de care nu este neapărată nevoie.

Sunt revoltată pentru că starea spitalului e atât de deplorabilă, dar fiecare salon are tv cu plasmă, pe care nu îl folosește nimeni, pentru că majoritatea internaților sunt bătrâni.

Mi-e rușine de sistemul sanitar românesc! Aș fi vrut să am și ceva drăguț de spus despre experiența asta..dar nu am nimic. Așa că:


until next time,
yours, Aqua_shell

CONVERSATION

7 comentarii:

  1. Asa sunt majoritatea spitalelor.Singura experienta placuta a fost cu un spital privat din orasul meu.Lux/curat/nou-personal dragutz-orele de vizita aceleasi,dar doar teoretic...practic puteai primi vizite in limita bunului simt(nu noaptea si nici dimineata la 6).
    Dar nah..preturile pe masura :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate,asa sunt majoritatea spitalelor de la noi.Dar am avut norocul,ultima oara cand am fost internata,sa ajung la un spital din Iasi, Sf.Spiridon parca.A fost ceva surprinzator pt mine,nu ma gandeam ca voi gasi conditii atat de bune(personal foarte amabil de la femeile de serviciu pana la Dn-ul profesor dr.Nu mai tin minte cum il chema:D,toooti erau foarte de treaba, curat, ore de vizita oricand(la mine veneau si dimineata,unii pe la 21 si stateau pana la 22 si cv si nu le zicea nimic nimic,puteam iesi din spital sa ma plimb,etc.Multe astfel de conditii, daca pot zice asa.Doar ca nu aveam TV:)) Dar nu i-am simtit lipsa,aveam reviste:D).
    Imi pare sincer rau ca ai trecut prin asa ceva:(
    Stiu cum e,am patit-o de multe ori.Nu numai eu,ci si cunoscuti de-ai mei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din pacate asa e la toate spitalele din Romania. Ce m-a surprins din ce ai spus tu e televizorul cu plasma, cred ca e "new entry", ca nu am vazut pana acum la spitale.
    Anyway, fonduri cred ca exista, dar nu exista bunavointa si dorinta de a face ceva.
    Plus ca degeaba ai conditii daca personalul e asa cum e (cred ca e conditie la interviul de angajare sa fie cat mai scarboase asistentele). :)
    Bine ca ai scapat :) si nu ai stat mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa vii la valcea sa vezi ce e...Aici asistentele sunt mari doamne care nu fac nimic decat se poarta urat cu pacientii si stau la cafele si tigari,si sa nu uitam ca trebuie sa cauti in tot spitalu sa te bage cineva in seama.Daca nu dai bani,esti ca si mort.Bunica mea a fost la control la un doctor de aici (Dr Trelea)din valcea si i-a spus ca nu are nimic,si peste 2 luni am fost la alt doctor si i-a zis ca are cancer in faza terminala,in metastaze.Ca sa nu mai spun ca toti doctorii si toate asistentele ne-au luat bani pana in ultima ora cand a murit bunica mea.Imi este atat de scarba de spitalele si doctorii nostri si sa nu mai spun de asistente...niste persoane fara suflet,care nu merita sa fie respectate.Si tot dl dr Trelea i-a citit ecograful unei tinere internata de urgenta si i-a spus ca rinichii ei sunt in regula si la 2 ore a murit fata de pielonefrita,rinichiul stang fiind de 3 ori mai mare decat dreptul.Si ghiciti ce..acest dr a luat doar un avertisment si l-au obligat sa fata inca o data cursul pentru a invata sa citeasca ecografe.

    RăspundețiȘtergere
  5. Din pacate am trecut si eu printr-o experienta asemanatoare cu spitalele, la chirurgie-urgente.. Asistentele nu imi puneau nici macar ceai in cana din sticla mea cu ceai, adus de acasa... In conditiile in care eram operata de apendicita de cateva ore si nu ma puteam ridica singura din pat... ca sa nu mai vb de faptul ca la baie se plimbau gandacii pe pereti...
    offf..

    Insanatosire grabnica! :*

    RăspundețiȘtergere
  6. Recuperare rapida!!

    Legat de starea spitalelor si de personal, numai de "bine". Cand am nascut mi-am jurat ca dau spitalul in judecata atat de tare m-a marcat experienta. But I moved along, chiar daca erau sa ma omoare (la propriu), chiar daca m-au imbolnavit asistentele si eu n-am mai putut sa imi alaptez fetita. M-am bucurat sa fiu acasa si eu si picea si i-am dat uitarii. Culmea e ca medicul a fost EXEMPLAR. Jigodii erau numai asistentele. Personalul "principal" de nota 10, de la medicul obstetrician la anestezist. Neasteptat de bine aici, dar asistentele si femeile de servici si paznicii.......Mdeah!!Tarisoara mea de vis!!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Deena multumesc :)
    da..din pacate aici doctorii asteapta si ei...doar cei tineri, rezidenti si neexperimentati nu asteapta...

    RăspundețiȘtergere

Back
to top