Am revenit acasă! Operația a reușit iar acum am 3 șuruburi cât degetul meu mijlociu în tibie..dar nu contează, mă fac bine :)
Pentru că am petrecut ultima săptămână în spital și a fost oribil, vreau ca măcar aici să-mi vărs nervii pe sistemul sanitar din România. Deci be warned, va fi o postare plină de nervi mei, care nu are nicio legătură cu tema blogului, dar nu mai îmi pasă. Nu oblig pe nimeni să citească această postare, dar nu pot să nu comentez despre situația asta.
De cum am ajuns în salon am avut un gust amar față de spital, față de personalul spitalului, față de tot. Să vă descriu salonul: trei paturi îngrămădite atât de tare încât erau lipite pat noptiera pat noptiera pat noptiera perete, noptierele ruginite, uzate, la fel ca paturile de altfel, pereți crăpați, dar pe peretele din față stă frumos amplasat un televizor cu ecran plat care funcționează pe cartelă (ce costa 10 lei/oră). Nu vă zic cât de out of place părea acolo acel televizor.
Trecând de aspectul salonului în general, la „partea mea” de salon, imaginați-vă patul cu așternuturi neschimbate încă de la ultimul pacient... (a trebuit să mă cert cu infirmierele să schimbe așternutul ca să pot ocupa patul..)
Mai mult decât atât..în salon cu mine era o bătrânică imobilizată la pat, care avea nevoie de mai mult ajutor din partea infirmierelor, mai ales ținând cont de faptul că nu era din oraș deci nu avea cine să o viziteze și deci să o ajute. Păi aceste doamne care sunt angajate ca să facă treaba nu se deplasează în direcția pacientului decât contra cost...cel puțin 5 lei deplasarea...ceea ce este strigător la cer având în vedere că ele sunt deja plătite pentru serviciul respectiv (că e o sumă oarecum mică e partea a 2a.. dar e plătit totuși). Mi se pare degradant.
Orele de vizită...oo da..aspectul acesta m-a șocat cel mai tare... pacienții au permisiunea de a primi vizite între orele 14 și 16, de luni până vineri. Ce m-a șocat e că pe lângă faptul că 2 ore mi se pare prea puțin, acel program de vizită e și prost amplasat. Majoritatea oamenilor lucrează în timpul săptămânii la acele ore...deci pacienții de la ortopedie nu prea au cum primi vizite. Mi se pare absurd și revoltător lucrul acesta, pentru că la urma urmei e un spital, nu un penitenciar. Dacă vrei să încerci să te strecori în spital după programul de vizită, te lovești de uși care se deschid pe bază de cartelă, pe care bineînțeles nu le poți deschide.
All in all, aspectul spitalului e deplorabil, personalul e înjositor, iar pacienții sunt aproape privați de vizitele celor dragi, care într-o oarecare măsură ajută și la vindecare.
Părerea mea este că spitalul este condus prost, investițiile sunt făcute greșit și în chestii de care nu este neapărată nevoie.
Sunt revoltată pentru că starea spitalului e atât de deplorabilă, dar fiecare salon are tv cu plasmă, pe care nu îl folosește nimeni, pentru că majoritatea internaților sunt bătrâni.
Mi-e rușine de sistemul sanitar românesc! Aș fi vrut să am și ceva drăguț de spus despre experiența asta..dar nu am nimic. Așa că:
until next time,
yours, Aqua_shell
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Like us
Search This Blog
Abonează-te la newsletter!
Arhivă blog
-
►
2017
(13)
- ► septembrie (1)
-
►
2014
(32)
- ► septembrie (2)
-
►
2013
(89)
- ► septembrie (4)
-
►
2012
(88)
- ► septembrie (9)
-
▼
2011
(76)
- ► septembrie (6)
-
▼
mai
(9)
- First impressions and Review on: Fa NutriSkin Firm...
- Tag: my life according to Destiny's Child
- WIN A SIGMA F80 FLAT TOP KABUKI BRUSH!! GIVEAWAY *...
- First impressions on: MAXILash Mascara by Oriflame
- Review on: Săpun Teo Beauy massage Hawaii
- Review on: Fa Nutriskin deo stick
- Despre spitale...
- Încercare eșuată
- sunt FAntastică!
CONVERSATION