First Impressions: Fa Soft and Control


Articolul de azi e mai deosebit, pentru că face referire la un subiect ceva mai delicat, dar și pentru că m-a luat prin surprindere. La finalul lunii martie a ajuns în posesia mea o cutie frumoasă, cu fundă într-o culoare aquatică (hehe, te-ai prins?). Acea cutie misterioasă conținea două tuburi de deodorant, fără să fie menționată vreo marcă anume, ci doar „Deodorant B”, alături de un mesaj care mă îndemna să-l împart cu o prietenă. Zis și făcut. Diana s-a bucurat alături de mine de misterioasele tuburi de deodorant. 

Mirosul pe care îl simțeam era destul de văratic, floral, iar acesta părea să fie discret. Curiozitatea m-a împins să-l folosesc chiar a doua zi, într-o încercare de a-mi da seama ce brand se ascunde în spate. Nu știu tu cum ești, dar la mine curiozitatea e un parazit care nu-mi dă pace până când nu-i satisfac nevoia, Așa că am luat rafturile la rând, gândindu-mă că o să-l ghicesc. Ca să te scutesc de suspans, nu s-a întâmplat asta. În schimb, am rămas plăcut surprinsă de faptul că atât prin casă, cât și la birou, mă urmărea un parfum pe care nu-l cunoșteam. M-am tot gândit ca cineva și-a schimbat parfumul sau că am pus ceva diferit în mașina de spălat și îmi miros hainele altfel. Asta până când am făcut gestul clasic de mirosit subrațul ca să-mi dau seama că de acolo venea noul parfum (și ce bine că era parfum și nu transpirație!). Partea interesantă e că, pe măsură ce înaintam în zi, simțeam parcă mai puternic parfumul, nicidecum mai slab. O fi semn că lucrează intens? Se poate, but then again. 


Anyway, am identificat „Deodorantul B” abia în 5 aprilie, când a ajuns la ușa mea o nouă cutiuță. Fa Soft&Control scria, de această dată, pe flacoanele de deospray - unul cu liliac și unul cu iasomie. Am identificat apoi parfumul meu ca fiind cel cu iasomie. Nu pot să neg că m-a surprins asta pentru că în mod normal nu sunt prietenă cu parfumurile florale (asociez florile cu alergiile pe care mi le cauzează și... știi tu, nu-mi plac!).

Despre gama nouă am aflat ulterior că se numește Soft&Control și că este prima Descriere pentru căutare
gamă Fa cu protecție 48 h și cu o formulă care are la bază Tehnologia Dry Oil. Aceasta din urmă se presupune că protejează pielea împotriva transpirației, însă, în același timp, menține nivelul de hidratare al zonei.

Mie mi-a plăcut efectul pentru că, deși nu m-a protejat 100% de transpirație, m-a protejat 100% de mirosuri neplăcute, iar pielea mea a rămas fină. Am întrebat-o și pe Diana ce părere a avut și mi-a confirmat experiența mea. Așadar, a simțit și ea un efect similar pe parcursul zilei.

Acum e rândul tău să-mi spui: Tu l-ai încerca? 

Until next time, yours,
 

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Back
to top