This or that: Micellar lotions (Bioderma vs. Garnier)

Mi-a luat puţin prea mult timp să mă întorc la Youtube, dar iată că am reuşit. Astfel, azi vă prezint cel de-al doilea clip din seria This or that. Aici fac o comparație între loțiunea mea micelară preferată (Bioderma Sensibio) și cea mai recent achiziționată, loțiunea micelară de la Garnier. Primul lucru de menționat ar fi că soluția de la Bioderma face parte din categoria dermatocosmeticelor (și este prima loțiune micelară din toate timpurile), iar cea de la Garnier este un produs ce poate fi găsit la majoritatea comercianților de produse cosmetice.


Mai trebuie menționate și ingredientele celor două loțiuni micelare, astfel că Bioderma are următoarele ingrediente:
AQUA/WATER, PEG-6 CAPRYLIC/CAPRIC GLYCERIDES, CUCUMIS SATIVUS (CUCUMBER) FRUIT EXTRACT, MANNITOL, XYLITOL, RHAMNOSE, FRUCTOOLIGOSACCHARIDES, PROPYLENE GLYCOL, DISODIUM EDTA, CETRIMONIUM BROMIDE. 
în timp ce Garnier conține:
AQUA/WATER, HEXYLENE GLYCOL, GLYCERIN, DISODIUM COCAMPHODIACETATE, DISODIUM EDTA, POLOXAMER 184, POLYAMINOPROPYL BIGUANIDE.
Așadar, după cum puteți observa, cele două produse au ingrediente diferite. Totuși, din punctul meu de vedere, acționează asemănător. Mai multe detalii găsiți în clipul de pe Youtube:

Voi ce părere aveți despre cele două produse? Le-ați încercat? Iubiți altă loțiune micelară? 

Until next time, yours,

CONVERSATION

2 comentarii:

  1. Lotiunea de la Garnier reuseste sa ma multumeasca si pe mine care am tenul gras si cu mici probleme. Mie raportul calitate-pret mi se pare excelent. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca ambele produse sunt bune dar in afara faptului ca unul este dermatocismetic unul produs obișnuit, unul a lansat moda loțiunile nivelare iar celălat este o mica copie si mai este si o diferența de pret!

    RăspundețiȘtergere

Back
to top